DR. LUCIA OLARU NENATI DESPRE CONSTANTIN CIOPRAGA

Viaţa culturală românească a timpului nostru, în consonanţă cu valurile zbuciumate ale celei sociale şi politice, au oferit mereu imaginea unor necurmate prefaceri, răsturnări, chiar dinamitări ale elementelor de stabilitate. Totuşi au existat oameni care au continuat să acţioneze, egali cu sine şi în direcţia marilor valori, construind mereu, laborios şi tenace, parcă fideli unui program asumat la venirea lor pe lume, chiar în aceste vremuri frământate. Sunt marii Profesori formatori de conştiinţă ai contemporaneităţii, cum a fost la Bucureşti doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, de care de puţină vreme ne-am despărţit, cum sunt Dumitru Micu ori Romul Munteanu, nu de mult sărbătorit cu sobră festivitate la Muzeul Literaturii Române, ca să prelevez doar exemplele cele mai venerabile şi definitorii. Prin efectul formator şi iradiant al activităţii îndelungate, această stirpe de oameni a avut cumva un rol axial în câmpul cultural românesc. Acest rol l-a jucat în Iaşi, dar, de fapt, în toată zona Moldovei, privită astfel ca un fel de domeniu nobiliar, profesorul Constantin Ciopraga, cel ce a împlinit de curând vârsta de 90 de ani. De la înălţimea acestei borne temporale scrutarea reliefului său existenţial oferă un peisaj impresionant, dar şi cu mare valoare de exemplaritate. Ca sub imboldul unui plan de devenire asumat dintru început, Constantin Ciopraga a acţionat concertat pe mai multe paliere, înaintând calm, dar tenace pe fiecare. Prelevând reperele categoriale ale acestui plan, identificăm un domeniu al activităţii didactice, longeviv şi constant, altul de auctoriat cu numeroase şi valoroase titluri, apoi participarea la viaţa culturală în orice for sau manifestare putea oferi tentaţia implicării, apartenenţa de forul academic naţional, activitatea de istoric literar, hermeneut şi critic de întâmpinare ş.a. Activitatea sa didactică a fost în mod indisolubil legată de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (deşi a fost o vreme lector de limba română la Paris şi rector al Institutului Pedagogic din Suceava) unde a fost asistent din 1962, parcurgând pe rând toate stadiile ierarhice fireşti până la a deveni şi a rămâne, parcă o întreagă eră, Profesorul, resimţit ca magister a zeci de generaţii de studenţi filologi pe care i-a format în spiritul responsabilităţii şi seriozităţii faţă de misiunea propagatoare de spirit care este aceea de profesor de română. Aşa că se poate spune că toţi profesorii de română din aria Moldovei, dar şi din multe alte zone de unde proveneau studenţii au diseminat în activitatea lor ceva din spiritul grav, sobru şi responsabil, propagat de magisterul Ciopraga. Îmi amintesc doar, ca fostă studentă a domniei sale, că actul de predare nu era caracterizat prin efuziuni ori pusee retorice din cele ce făceau apanajul altor magiştri celebri de-a lungul istoriei noastre literare şi academice. El a fost mereu un spirit sobru şi laborios, plin de seriozitate care, fără a fi posac ori opresiv, instituia o ştachetă de nivel ridicat pe care ştiam că trebuie s-o trecem, nu cu uşurinţă, dar cu sentimentul unei trepte de consacrare. De fapt, prezenţa domniei sale în acest proces didactic formator constituie, alături de încă alte nume de profesori de clasă, un motiv important pentru care calitatea de a fi absolvent al filologiei ieşene era resimţită ca o instanţă consacrantă. Şi, ceea ce e poate la fel de important, deşi am parcurs acest stagiu universitar în plină epocă de comunism care, privită de către cei de azi, ar putea părea monstruos deformatoare, îmi dau seama că studiul în această universitate era doar intens, valoros şi solid formator şi nu-mi amintesc nimic, nici o nuanţă care să fi deformat la modul politizant actul de predare – în mod sigur, nu la cursurile magisterului Ciopraga – ori să ne fi solicitat>>>>>>>

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: